Programe libere
Ce este un program liber?
Un „program liber” este un program care respectă libertatea și comunitatea utilizatorului. Pe scurt, înseamnă că utilizatorii au libertatea de a rula, copia, distribui, studia, schimba și îmbunătăți programul. Astfel, „programul liber” este o temă de liberate, nu de preț.
Cele patru libertăți esențiale
Un program este liber dacă utilizatorii săi au cele patru libertăți esențiale:
- Libertatea de a utiliza programul după cum dorești, în orice scop (libertatea 0).
- Libertatea de a studia cum funcționează programul și de a-l adapta nevoilor proprii (libertatea 1). Accesul la codul sursă este o precondiție pentru aceasta.
- Libertatea de a redistribui copii, pentru a-i putea ajuta pe alții (libertatea 2).
- Libertatea de a distribui altora copii ale versiunii modificate de tine (libertatea 3). Astfel poți da întregii comunități ocazia de a beneficia de schimbările tale. Accesul la codul-sursă este o precondiție pentru aceasta.
Un program este considerat liber dacă oferă utilizatorilor toate aceste libertăți. Dacă nu, este neliber.